ISTORIA APEI “VARNIȚA”
Legenda apei minerale “Varnița” are la bază valoarea tradiției, calității și purității gustului, a tehnologiei și unicității sale.
Varnița, localitate aflată în apropierea cetăţii Tighina, a fost atestată documentar în 1560, pe vremea domnitorului Alexandru Lăpușneanu. Oamenii aduşi să muncească la extragerea pietrei pentru construcţia cetăţii din cariera deschisă în zona actualului sat Varniţa, au descoperit mai multe izvoare subterane, iar datorită calității înalte a apei, izvoarele aprovizionau cu apa atât cetatea Tighina, cât și localitățile din zonă. În scurt timp apa, prin gustul ei irepetabil, a devenit unul din produsele de schimb cu celalalte comunități și a condus la formarea unei localități cu aproximativ 1800 de locuitori. În anul 1565 sultanul Suleiman I sau mai cunoscut sub numele Suleiman Magnificul a primit 10 galoane de apă din izvoarele din Varnița și, fiind încântat de calitatea și gustul acesteia, a micșorat dijma pe care o primea de la Alexandru Lăpușneanu cu aproape 20 de procente, pentru următorii 25 de ani.
De atunci, apa din izvoarele satului Varnița, prin calitatea și gustul deosebit a satisfacut multe generații în șir.
În anul 1965, în nemijlocita apropiere a satului Varnița a fost săpată prima sondă de extracție a apei, astfel începând producția și îmbutelierea apei minerale cu aceeași denumire. În perioada
Uniunii Sovietice, apa minerală “Varnița” era utilizată atât de activ, încât a fost necesară construirea unei secții aparte, cu program de 24 de ore. Din acestă secție apa îmbuteliată era distribuită prin întreaga Uniune Sovietică.
După căderea Uniunii Sovietice fabrica a încetat să mai activeze, iar în 1999 a fost fondată compania SRL “Beșleaga E.R.V.A.” SC care produce până în prezent apa minerală “Varnița”.